Cum să evităm greșelile în designul interior?

Cum să evităm greșelile în designul interior?


Designul interior este o arta și în același timp o știință, urmează anumite reguli de cromatică, textură și compoziție dar poate fi construit prin inspirație din stiluri apuse care sunt de referință prin preluarea elementelor cheie și punerea lor într-o lumină modernă, mai mult decât atât, orice persoană își poate constui un stil propriu plecând de la elemente de inspirație din exterior. Ne putem inspira din reviste, de pe anumite site-uri, de la televizor în cazul în care vedem un element inedit în casa unei vedete și am putea să ni-l permitem.Tocmai pentru a-ți putea creea un stil inediat și unic te sfatuiesc să eviți următoarele greșeli:

  • Evită să te inspiri doar dintr-un singur loc, casa unei persoane apropiate care îți place foarte mult este spațiul propriu al acelei persoane, este compus de ea și reflectă ceea ce simte, ceea ce își dorește și ceea ce îi aduce confort. Nu orice i se potrivește persoanei respective ți se potrivește și ție. Riști să te simți incomod și străin în spațiul tău.Evită elementele de kitch care să imite originalitatea.
  • Evită materialele de calitate inferioară pentru perdele, lenjerii, covoare doar pentru ca arată opulent la suprafață, s-ar putea să te dezamăgească. De asemenea ai grijă și ca mobila pe care o alegi să fie calitativă chiar dacă nu este din lemn.
  • Lista poate continua, nu poți să faci și design interior și mari economii. Dacă nu dispui de sume foarte mari când te muți într-o casă nouă e mai bine să aștepti.
  • Evită să folosești elemente de artă doar pentru a umple spațiul. În cazul în care nu ești mare pasionat de artă, evită să cumperi mărunțișuri doar pentru a le așeza pe rafturi, trebuie să îți placă și să te reprezinte elementele pe care le alegi.
  • Evită să te contrazici cu alte persoane referitor la ce este elegant sau confortabil în materie de decor, aceste aspecte sunt total subiective.
  • Evită să iei decizii referitoate la design-ul tău interior consultând prea multe persoane, mai ales dacă sunt diferite din punct de vedere al profilului psihologic. Cel mai bine ar fi să ții seama de sfaturile unui expert sau pur și simplu de sfaturile pe care le găsești pe internet pe blog-uri dedicate designului. Poți bineînțeles să ceri părerea familiei, mai ales dacă locuiți împreună.
  • Evită să încarci o cameră sau un spațiu. Știm cu toții ca la început avem tendința să tot adaugăm elemente care au legătură pentru noi. Așezăm o măsuță de cristal în cameră, luăm și o canapea imensă din piele roșie, adăugăm și două fotolii, dacă tot avem fotoliu am putea citi o carte în fotoliu așa că adăugăm și o bibliotecă pe perete, dacă nu vrem să citim poate am vrea să ne uităm la televizor, prin urmare adăugam și o plasmă imensă și tot așa evoluează lucrurile până când realizăm că din bucătărie nu pot ieși două persoane în același timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *